×

Scurt istoric

SCURT ISTORIC AL IMSP CS LIPCANI

              IMSP CENTRUL DE SĂNĂTATE LIPCANI, se află în  apropierea Liceului Teoretic din or. Lipcani, pe şoseaua Criva- Chişinău.

             IMSP Centrul de Sănătate Lipcani este o unitate medicală care activează în autonomie din anul 2013  şi are în gestiune  6 instituţii medicale primare, amplasate în 6 localităţi rurale.

—  Centrul de Sănătate– 1;

  • OMF – 6;
  • Sala de triaj ;
  • Sala de proceduri;
  • Laboratorul diagnostic clinic
  • Cabinetul fizioterapie ;
  • Cabinetul de îngrijiri perinatale ;
  • Patru filiale de categoria II amplasate în localităţile rurale;
  • Statistică medicală, serviciul personal, economic, contabilitate şi alte categorii de personal.

În componenţa IMSP CS Lipcani intră or. Lipcani şi  6 sate: s. Criva, s. Drepcauţi, s. Hlina, s. Şireuţi, s. Slobozia- Şireuţi, s. Pererita cu o populaţie de  12 635 locuitori.

Pe teritoriul sectorului îşi desfăşoară activitatea  2 Licee şi 5 gimnazii, 8 grădiniţe de copii, şcoală de arte, şcoală muzicală şi alte obiecte de menire social -economică a bisnesului mic şi mijlociu.

Starea sanitato- epidemiologică  a sectorului este satisfăcătoare, este un teritoriu înverzit, fântâni amenajate şi înregistrate, drumurile principale asfaltate, iar majoritatea drumurilor de acces sunt prelucrate în variantă albă. Legătura cu orăşelul  satele o au prin traseul carosabil  asfaltat.

IMSP Centul de Sănătate este situată în clădire de piatră  construită în anul   1987, reparaţie generală în interior în anul 2017 cu contribuţia  consiliului raional Briceni, reparaţie pe exterior în anul 2020 cu contribuţia  consiliului raional Briceni.

Două instituţii medicale sunt amplasate în clădiri tip, celelalte în clădiri adaptate . La evidenţa contabilă a IMSP CS Lipcani se află două instituţii: CS Lipcani şi OMF Drepcauţi.

SCURT ISTORIC AL ORAŞULUI  LIPCANI

                  Orașul Lipcani este cea mai nordică localitate urbană din Moldova, este situat la frontiera de nord-vest a Moldovei cu România și Ucraina, pe malul stâng al râului Prut, la o distanță de 252 km de capitala republicii – Chișinău și la 28 km de orașul Briceni.

Fondul funciar al localității constituie 1187,53 ha. Cea mai mare parte ocupă terenul intravilan – 564,52 ha. sau 47,6% din suprafața totală. Orașul Lipcani practic nu dispune de terenuri cu destinație agricolă, astfel unica sursă de dezvoltare a localității este industria urbană. Pe teritoriul orașului sunt 2 iazuri cu o suprafață totală de 4 ha, de asemenea în partea de vest a orașului pe o lungime de circa 3 km. curge râul Prut, al doilea ca mărime din republică.

Orașul Lipcani a fost întemeiat în sec. XV și populat de lipcani, de unde-i vine și denumirea. Prima atestare documentară a localității datează cu 17 iunie 1429. În sec. XIX și începutul sec. XX devine un important centru comercial din nordul Basarabiei. La târgurile săptămânale din Lipcani se vindeau pentru export, în special în Austria, vite, cereale, piei, pește, obiecte de metal, lână și unt, frânghii, etc. În acea perioadă Lipcani era pe drept cuvânt unul dintre cele mai mari și dezvoltate orașe atât din nordul republicii, cât și din întreaga țară.

După cel de al doilea război mondial, Lipcaniul se transformă într-un important centru industrial. În oraș s-au deschis fabrici de conserve, bere, unt, combinatul de panificație, de deservire socială și multe alte unități economice. În prezent este spre finalizare construcția podului peste râul Prut, fapt ce va da un imbold relațiilor de colaborare dintre agenții economici de pe ambele maluri și va permite înviorarea economică din oraș. În anul 1998 orașul Lipcani a încheiat un acord de colaborare cu orașul Siret din România.

Pe teritoriul orașului Lipcani activează 93 agenți economici, dintre care cea mai mare parte 74 sau 80% sunt întreprinderi individuale. Marea majoritate a întreprinderilor industriale din localitate în prezent nu funcționează. Pe teritoriul orașului funcționează filiale a 3 bănci comerciale. Funcționează piața locală, filială a unei fabrici de încălțăminte, autogara și gara fieroviară, SRL agricola «Cariops».

Structura etnică a orașului conform recensământului populației din 2004[3]:

Grup etnic Populație % Procentaj
Băștinași declarați Moldoveni
Băștinași declarați Români
2,692
30
49.26%
0.55%
Ucraineni 2,038 37.30%
Ruși 596 10.90%
Evrei 27 0.49%
Găgăuzi 11 0.20%
Bulgari 9 0.16%
Alții 62
Total 5,465 100%